Nu mi-a luat mult sa-l aleg, tocmai pentru că e atât de evident și atinge tot ce am menționat în introducere.
Este din Card, Orson Scott - Navele Pământului (ISBN 978-606-579-310-1) cartea a treia din seria Întoarcerea acasă, apărută în 2012 la editura Nemira, în traducerea doamnei Antuza Genescu.
http://www.nemira.ro/serie-autor-orson-scott-card/navele-pamantului--1963
În capitolul unu, ne sunt prezentate personajele principale, un grup de bărbați și femei de toate vârstele, cărora o inteligență artificială adusă la stadiul de zeu le ordonă să părăsească viața confortabilă și civilizată din oraș pentru a traversa un deșert și a ajunge la navele interstelare care îi vor duce înapoi pe Terra, leagănul omenirii.
În oraș, moravurile sexuale erau foarte relaxate.
Conducătorii informali ai expediției - cele mai bătrâne două femei și bărbatul ghid prin deșert - realizează curând că aceste obiceiuri vor crea tensiune sexuală și vor distruge coeziunea unui grup mic.
”- [...] Suntem un grup prea mic ca să păstrăm vechile obiceiuri de căsătorie [din oraș]
- E doar o chestiunde de ordine, nu-i așa? În oraș, când o femeie nu reînnoiește contractul cu un bărbat, sau când el nu i-o cere, se pot evita reciproc până când uită de suferință. Îți găsești pe altcineva, pentru că-s mii de bărbați din care poți alege. Dar noi suntem doar șaisprezece. Opt bărbați și opt femei. Ar fi insuportabil.
- Unii vor vrea să ucidă. Iar alții vor dori să moară.”
(p. 26-27, op.cit.)
Soluția propusă este căsătoria monogamă permanentă și urmează o dezbatere despre modul în care regula poate fi impusă. Experimentatul ghid demonstrează că singura pedeapsă semnificativă în deșert este moartea, iar apoi are loc următoarea discuție (parafraza mea, pentru a muta concluzia după argumente):
”- [...] femeile ori le vor fi credincioase bărbaților, ori vor muri.
- Și bărbații, la fel, dacă ei vor fi cei necredincioși [...]
- Aha, înțeleg. Dacă doi oameni încalcă legea căsătoriei, vrei ca amândoi să moară, nu-i așa? Acum cine-i însetat de sânge? Dacă nu cumva sugerezi să le învăț pe [două femei] să lupte. Dacă nu cumva crezi că [alte două femei] sunt în stare să suie corturile pe spatele cămilelor. [Putem cruța o femeie mai ușor decât un bărbat.]”
(p. 39, op.cit.)
Să trecem peste stângăcia minoră cu ”spatele cămilelor” - De ce nu e doar ”pe cămile?” Făt Frumos urcă ”pe cal,” nu ”pe spatele calului” - și să ne concentrăm pe gafa care schimbă sensul conversației.
Cum adică? Tocmai a argumentat pe două pagini că trebuie pedepsită femeia! Cum poate concluzia să fie că o pot ierta? Vă spun eu: se poate pentru că în engleză e ”We can [more easily] spare a woman,” ceea ce poate însemna două lucruri: ”putem ierta o femeie”, sau ”ne putem lipsi de o femeie.”
Despre asta vorbesc când spun că se ”simte” originalul din spatele traducerii. N-am avut nevoie să văd textul original. Recunoașterea lui ”to spare” a venit automat, raționamentul conștient a venit după.
Doamna Genescu avea 50% șanse să nimerească traducerea corectă orbește. N-a reușit.
Este foarte ușor să urmărești firul logic al conversației și să deduci că autorul urmărește o explicație/reconstrucție a modului în care patriarhatul este impus într-o societate, ceea ce face absurdă orice sugestie ca femeile ar putea fi iertate când încalcă legea.
Trebuie doar să citești și să păstrezi în memorie mai mult de câteva cuvinte în același timp, dar se pare că traducătorii români traduc, nu gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu