Public țintă și scopuri

Pentru cine și de ce m-am apucat să scriu un blog?

În ordinea duratei și a probabilității de realizare, țintele mele sunt:

1. Eu. (Imediat și complet realizabil.)
Când citesc traduceri aberante, îmi vine să urlu. Aici urlu. Este catartic și relaxant. Chiar dacă nimeni nu citește ce scriu eu aici, eu oricum mă simt mai bine.
De mult mă gândeam să îmi notez undeva toate traducerile aiurea pe care le găsesc - un fel de colecție de perle ”din teze și extemporale.”
Acum le notez aici.

2. Alți traducători și cititori de engleză (Imediat și probabil.)
Am avut mai multe discuții cu traducători și alte persoane care pot să citească engleză, despre starea deplorabilă a traducerilor din engleză în română. În majoritatea cazurilor reacția a fost ”Eh, hai, că nu e chiar așa de rău! Traducerile se fac așa cum s-au făcut întotdeauna: unele mai bune, unele mai rele, dar în medie satisfăcătoare.”
Acum pot să-i trimit aici să găsească argumente concrete pentru cât de nesatisfăcător se traduce azi în România (cel puțin din engleză.)

3. Pentru prieteni și cunoscuți (Imediat și posibil.)
Aproape oricând și oriunde, dacă am cinci minute libere, citesc. Recunosc, acasă, dacă am o oră liberă, mă joc, dar altfel, a doua ocupație e cititul. Mai ales acum că am Kindle. Mi se întâmplă să-mi uit telefonul acasă, dar Kindle-ul e mereu cu mine.
Și, inevitabil, cineva mi se uită peste umăr - ”Ce citești? Ah, e în engleză? Ce, ești prea snob/anglofil/șmecher să citești românește?”
Acum, în loc de o explicație lungă, pot să-i îndrept spre blog-ul meu.

4. ”Critici”, ”analiști”, și alți ”oameni de cultură” care deplâng faptul că ”piața de carte din România e moartă!” (Îndepărtat și puțin probabil.)
Îmi aduc aminte clar de patru ocazii (cel mai recent, Mihai Dobrovolschi la ”Guerilla de dimineață”, pe când Radio Guerilla mai emitea în Timișoara) în care ”oameni de cultură” se arătau triști că românul preferă să se uite la televizor în loc să citească, iar librăriile și editurile dau faliment.
Aici voi arăta motive pentru care, cel puțin un român care ar prefera să citească, nu a mai cumpărat o carte tradusă din engleză de aproape 15 ani.

5. Traducători, editori și proprietari de edituri. (Îndepărtat și aproape sigur imposibil.)
Un vis, dar, poate, printr-o minune, un traducător, sau un coordonator de colecție, va citi aici despre aberațiile pe care le publică și va fi convins să își schimbe modul de lucru.
Siiigur că da.